Aglomeratie, sunete
straine, o totala lipsa de orientare, oboseala... In sfarsit m-am vazut calcand
pe un taram necunoscut si nevalorificat de mine pana la acel moment. Eram
departe de casa, pe un alt continent, intr-o alta lume. Statele Unite ale Americii,
tara tuturor posibilitatilor, un vis al meu din copilarie si care iata ca l-am
si vazut indeplinit.
Mi-am luat bagajul si
am inaintat spre iesirea din aeroport. La iesire am fost intampinat de cativa
barbati de culoare si foarte bine imbracati (costum,cravata), care nu erau
altceva decat simpli prestatori de servicii de transport (taximetristi), pe
urma mi-am dat seama. Pareau foarte insistenti, iar eu in cele din urma am
cedat. Unul din ei m-a intrebat incotr-o vreau sa merg, iar eu i-am intins o
foita pe care era scrisa adresa autogarii din New York, de unde urmam sa iau un
autobuz pana in Philadelphia. A deschis portbagajul unui automobil GMC de
gabarite mari, a aranjat bagajele, mi-a deschis usa, am urcat si iata ca eram
in drum spre New York. Mare mi-a fost mirarea cand odata ajunsi in New York,
seferul a coborat din automobil, mi-a luat geanta si m-a condus pana in fata
autogarii, iar pentru servicii nu a cerut decat 30 $, o suma mica de altfel.
I-am multumit, iar dansul mi-a urat un drum bun spre Philadelphia.
Autogara din New York,
o alta incercare pentru mine. O cladire masiva de vreo 3, 4 nivele, iar vizavi
se observa bine cladirea ziaristilor de la „The New York Times”. A durat ceva
timp pana m-am deslusit de unde, ce si cum urmam sa i-au un bilet spre
Philadelhia, iar in cele din urma mi-a reusit, spre marea mea uimire, caci era
deja trecut de ora 11.30 PM, aproape de miezul noptii. In tichet era indicata
ora pornirii si poarta (gate) de unde urma sa porneasca autobuzul. GATE H, o
alta incercare, caci intr-o asemenea cladire masiva, nu e deloc simplu s-o
gasesti, mai ales pentru unul ca mine, speriat, ca fiind de pe alta
planeta. Cum tremuram eu asa cu tichetul in mana, iar ochii se roteau in jurul
orbitelor de parca incercam in minte sa inmultesc 345 la 274, un barbat de origine chineza cum ma
vazu din indepartare (probabil mirosea a frica de departe, iar instinctul de
pradator l-a facut sa ma observe) s-a apropiat cu intrebarea daca nu cumva as
avea nevioe de ajutor. “Of
Course”, i-am raspuns. N-am gasit cuvinte sa-i multumesc omului dupa ce m-a
condus vre-o doua etaje pana la poarta de care aveam nevoie.
A fost ceva nou pentru mine, o experienta de care sunt
multumit doar pentru faptul ca am avut ocazia sa o cunosc. Am cunoscut o noua
latura umana, pe care din pacate in Moldova, oamenii au uitat-o deja, atunci
cand o persoana absolut necunoscuta te ajuta in acel moment cand ai cea mai
mare nevoie de un ajutor, fie el catusi de simplu, o mica indrumare, un sfat,
iar in schimb acea persoana nu astepta nimic, ci se bucura doar cu un
multumesc. Recunosc, pare amuzant, de parca as fi intr-adevar de undeva de pe
Marte, dar totusi voi sta ferm pe pozitie si voi zice ca in Republica Moldova
au ramas putini oameni, care vor alerga doua etaje cu un necunoscut doar pentru
ai arata de unde sa ia autobuzul, sau un taximetrist sa iasa din masina, sa-ti
duca bagajul vreo 20 metri si sa te conduca pana la intrare, doar pentru a te vedea ajuns la destinatie. Probabil ve-ti
zice ca sunt cazuri unice si ca am avut noroc ca am dat peste astfel de oameni.
Si eu am crezut ca e asa pana nu am intalnit un alt sofer de taxi, odata ce am
ajuns in Philadelphia. Si, surpriza, a procedat la fel, ba chiar cand am ajuns
la hostel-ul (un fel de camin studentesc) unde urmam sa fac “check in”, a coborat
din masina, mi-a luat bagajul in mana, m-a condus pana la intrare si a sunat in
sonerie sa se asigure ca nu a incurcat
cumva adresa….Taximetristii nostri, nu e deajuns ca nu-ti deschid portabagajul
si nu te ajuta cu gentile, dar mai au si tupeul sa ceara bani pentru bagaj.
In fine sa ne intoarcem
la realitatea din Moldova, unde am si vrut sa ajung povestind de la bun inceput. Anul acesta a fost ales sloganul (brand-ul) turistic
al Republicii Moldova, care suna in felul urmator: “Ospitalitate, traditie, mister”. Ospitalitate? Nici
pe departe. Un turist strain ar trebui in mod normal sa simta ospitalitatea
moldovenilor chiar de la intrarea in tara, atunci cand paraseste aeroportul si
incearca sa prinda un taxi pentru a ajunge in sfarsit la hotel dupa ore in sir
petrecute in pozitie sezanda in avion. Nu a fost sa fie, caci in loc de
ospitalitate turistul va primi o doza de aroganta de taxist cum nu s-a mai
vazut. Taxistul nostru tace, nu-i plac intrebarile, nu-i deschide turistului
portbagajul pentru a aseza gentile, mai mult ca atat, ii cere turistului
nostru sa achite pentru calatorie o suma
de zece ori mai mare, nu elibereaza tichet si in cele din urma nu-i ureaza bun
venit si la revedere. Ospitalitate? Daca a mai ramas ospitalitate in Moldova,
atunci cu certitudine turistul o va gasi in satele moldovenesti, chiar daca si
la tara se face a uitata. La tara, de rand cu ospitalitatea, turistul va
cunoaste si celelalte doua cuvinte ce alcatuiesc sloganul Repblicii Moldova,
traditia si misterul. Traditia e si ea pe cale de disparitie, iar misterul
adata descoperit sperie de moarte.
Blogger Comment
Facebook Comment